Dicție

Ce face, pe scurt

Alegi limba și un sunet de lucrat. Instrumentul îți dă modelul — rar, apoi în tempo firesc — tu repeți, iar el ascultă și îți spune ce a ieșit: cât de adânc sapi între silabe, cât de mult ții consoanele frecate, cât de stabilă rămâne vocala și dacă mai rămâne ceva după ultima vocală a frazei. Nu îți dă o notă de la 1 la 10 și nu te compară cu nimeni: îți dă cinci măsurători ale tale și un singur lucru de reparat până mâine.

Ce măsoară — și ce nu măsoară

Măsoară articularea (diferența de tărie dintre vârful fiecărei silabe și valea dintre ele), consoanele frecate, vocalele (cât se clatină forma lor cât le ții), consoanele finale și ritmul (câte silabe ai spus și cât de egal).

Nu recunoaște foneme. Nu îți spune dacă ai zis „Ș” sau „S”, fiindcă pentru asta ar trebui un model de vorbire, iar unul care rulează în browser ar însemna zeci de megabytes descărcați pe telefon. Îți spune, în schimb, cât de bine se aude ce ai zis — și asta e chiar întrebarea de pe scenă. Când o măsurătoare nu se poate face, scrie „nu s-a măsurat” și de ce, în loc să pună o cifră plauzibilă în locul ei.

Șase trepte, de la sunet la frază cântată

Fiecare sunet se lucrează în ordine: sunetul singur, apoi silaba, apoi cuvântul, apoi două-trei cuvinte lipite, apoi propoziția, apoi aceeași frază pe o linie melodică. Treapta următoare se deschide după două probe la rând peste 70 de puncte la treapta dinainte. Nu e un zid pus în calea nimănui: e ordinea în care se învață, iar antrenamentul zilnic poate lua un exercițiu de mai sus atunci când are nevoie de el ca să măsoare.

Șase limbi, fiecare cu problemele ei

Româna — Ș, Ț, R, grupurile de trei consoane și consoanele finale, primele care cad la cântat. Engleza — TH, consoanele finale care poartă gramatica și perechile de vocale lungi și scurte. Italiana — vocalele pure și consoanele duble: pala și palla sunt două cuvinte. Germana — cele două CH-uri, SCH și consoana finală întărită. Franceza — nazalele, U-ul care nu există în română și legarea cuvintelor. Spaniola — R și RR, J și vocalele curate.

Antrenamentul de azi

Nu trebuie să știi de unde să începi. Instrumentul se uită la ce ai măsurat până acum, alege dimensiunea care stă cel mai jos — sau pe cea care n-a fost măsurată niciodată — și îți construiește cinci pași din sunetele care o lucrează. Unul dintre ei e marcat „proba zilei”: e cel pe care obiectivul chiar se poate măsura, restul pregătesc gura pentru el.

Deschiderea gurii, cu camera

Opțional, și fără niciun model de față descărcat de undeva. Îți aduci gura într-un chenar, calibrezi o dată cu gura închisă și o dată cu gura deschisă la maximum, iar de atunci cifra spune cât de departe ești între cele două poziții ale tale. Nu există o deschidere corectă universală și nu se compară cu nimeni: contează diferența dintre vocale, nu mărimea ei.

Versurile tale

Poți lipi textul pe care îl cânți. Instrumentul îl citește în browserul tău, îți arată unde sunt locurile grele — grupuri de consoane, terminații care se pierd, sunetele pe care limba aia le are greu — și îți face exercițiile din chiar cuvintele tale: cuvântul singur, cuvântul în context, versul întreg.

Unde rămâne vocea ta

În browserul tău. Nu există înregistrare, nu există fișier, nu există trimitere: sunetul se citește cadru cu cadru și se transformă în cifre, iar imaginea de la cameră se citește pixel cu pixel și se transformă într-o cifră. Rezultatele se păstrează local, pe dispozitivul de pe care lucrezi, și se pot șterge dintr-un buton. Vocea model o dă browserul tău; dacă pentru limba aleasă are doar voci care se sintetizează prin internet, instrumentul nu le folosește până nu bifezi tu, cu ce pleacă scris pe bifă.