Ce face, pe scurt
Alegi un solfegiu din listă. Îți dă tonalitatea în ureche — tonica, acordul sau gama, cum vrei tu. Bate două măsuri de tact. Apoi cânți, iar el ascultă. La final îți colorează pe portativ fiecare notă și îți spune, în come, cât de departe ai fost de ea. Nu îți dă o notă de la 1 la 10: îți dă măsura la care ai avut de furcă și un buton care reia doar bucata aia.
De ce nu se fotografiază solfegiul din carte
Fiindcă un program care „citește” note dintr-o poză și nu e sigur nu tace — inventează. Iar o notă inventată nu se vede: arată exact ca una citită corect, și ajungi să exersezi altceva decât scrie pe hârtie. Până când citirea din fotografie se poate face cu siguranța cu care se citește un cod de bare, solfegiul se introduce scris: do4/4 re4/4 mi4/2 înseamnă do, re, apoi mi ținut două timpi. Se scrie o dată și rămâne la tine.
Trei feluri de a-l folosi
Ascultă — îl cânt eu, tu urmărești nota care se aprinde. E citirea dinainte de cântat, nu se măsoară nimic. Cântă cu mine — mergem odată, pentru cine încă nu pornește singur. Cântă singur — auzi tonalitatea și tactul, apoi te aud doar pe tine; ăsta e felul în care se măsoară cu adevărat. Mai există și Ecou, măsură cu măsură, care nu te lasă mai departe până nu iese, și un regim de examen, fără niciun ajutor pe ecran.
Ce măsoară bine și ce măsoară slab
Înălțimea se măsoară bine: se ia mijlocul notei, nu atacul, fiindcă atacul urcă spre notă la aproape toată lumea. Ritmul se măsoară mai slab, și instrumentul o spune pe față — între clipa în care cânți și clipa în care te aude browserul trec zeci de milisecunde, iar cifra aia nu se știe până nu faci o calibrare. Dacă n-a putut potrivi ce a auzit cu ce scrie, nu inventează un raport: îți scrie că nu poate.
Dacă ești bărbat și îți spune că ai cântat mai jos
Nu e o greșeală și nu se scade nimic pentru ea. Vocile bărbătești citesc cheia sol și cântă cu o octavă mai jos decât e scris — așa e tipărit în orice carte de solfegiu. Instrumentul recunoaște singur situația și ți-o scrie ca atare.
Pentru admitere
La liceele de muzică și la conservator, proba de solfegiu se dă la prima vedere: primești o pagină pe care n-ai mai văzut-o și o cânți. Nu se învață pe de rost, se învață citind mult și verificându-te des — iar verificarea e exact partea care lipsește când exersezi singur acasă. Regimul de examen de aici e cel mai apropiat de proba adevărată: tonalitatea o auzi o dată, pe ecran nu apare nimic, verdictul vine la sfârșit. Ce se cere la fiecare instituție am strâns la admitere.
Câteva lucruri practice
Pune căștile: fără ele, microfonul mă aude pe mine și măsoară nota mea, nu pe a ta. Dacă solfegiul urcă peste unde ajungi tu comod, transpune-l — sunt butoane pentru asta, iar dacă ai folosit harta vocii, îți propune singur cât să-l cobori. Tempoul se dă mai jos decât e scris fără nicio rușine: un solfegiu curat la 60 valorează mai mult decât unul aproximativ la 90.
Întrebări frecvente
Pot folosi solfegiile din caietul meu?
Da, dar se scriu, nu se fotografiază. La nivelul „Antrenament” apare un câmp în care notele se scriu în forma „sol4/4 la4/8”, iar solfegiul rămâne în lista ta, în browser.
De ce îmi spune că nu poate măsura ritmul?
Fiindcă n-a putut potrivi sunetele auzite cu notele scrise — de obicei când notele se leagă între ele fără pauză sau când intră alt sunet în microfon. Înălțimile rămân bune; doar coloana de ritm rămâne goală.
Se salvează undeva ce am cântat?
Nu. Sunetul se analizează în browserul tău și nu se înregistrează. Rămân doar cifrele, tot la tine, în același jurnal pe care îl folosesc și celelalte instrumente.
Ce înseamnă „−1 ton” în tabel?
Că ai cântat cu un ton mai jos decât nota scrisă. Măsura folosită peste tot pe site e coma: nouă come fac un ton, cinci fac un semiton. Apasă pe rând ca să auzi nota scrisă, apoi pe a ta.
aceeași măsurătoare, cu cont
Auz
Instrumentul de mai sus ține cifra în browserul tău și o pierde dacă îl golești. Modulul măsoară același lucru cu cont: rămâne în istoric, primește un scor și poate și să scadă — arată cum cânți acum, nu cât ai adunat.
Mai departe
Dicție
Diction Lab: exerciții de dicție în șase limbi, pe șase trepte. Îți măsoară articularea, consoanele și vocalele — și îți face antrenamentul de mâine din ce ai ratat azi.
Cronometrul de suflu
Trei probe, un buton. Vezi în 30 de secunde cât aer pierzi și cum stai față de săptămâna trecută.
Test de intonație
Acordor vocal: îți spune, cu litere mari, dacă ești mai sus sau mai jos decât nota. Fără grafice de descifrat.
Ambitus — harta vocii
Notele pe care le atingi se aprind și rămân aprinse. În câteva zile ai întinderea reală, nu cea presupusă.